September 25, 2017

A Hijacking este un thriller excelent care m-a tinut cu sufletul la gura si pe care vi-l recomand cu caldura.
A Hijacking este al doilea film danez de anul acesta care mi-a trezit interesul (dupa Jagten) si care nu m-a dezamagit nicio clipa. De regie se ocupa Tobias Lindholm, cel care a semnat scenariile filmelor Jagten si Submarino.

Drama este inspirata din evenimente reale si cu toate ca subiectul pare desprins din povestile cu pirati de acum sute de ani, teribilele intamplari sunt cat se poate de actuale.
A Hijacking urmareste povestea unui cargobot sub pavilion danez capturat de piratii somalezi in largul Oceanului Indian, in zilele noastre. Rascumpararea initiala ceruta de acestia autoritatilor daneze se ridica la 15 milioane de dolari asa ca incepe o negociere dura care se intinde pe circa 4 luni de zile si care are ca miza vietile membrilor echipajului.
Filmul urmareste indeaproape si-n paralel traseele si trairile a doua personaje. Primul este captivul Mikkel (Pilou Asbæk), bucatarul vasului, cel folosit de pirati pentru negocierile cu baza. De partea cealalta se afla CEO-ul companiei de shipping (Søren Malling), din Copenhaga, cel care decide sa ia in propriile maini sarcina dificila a negocierilor cu piratii.

Pentru ca povestea sa fie redata cat mai fidel, echipajul vasului care a trecut prin aceasta dramatica experienta in realitate i-a insotit acum pe membrii echipei de filmare chiar in mijlocul Oceanului Indian, acolo unde au loc si acum atacurile.
Iata ce spune Tobias Lindholm, regizorul, despre ideea filmului sau:
“Inainte de a ma naste, tatal meu a fost marinar. Dar nu mi-a spus asta niciodata. Poate de aceea am avut marea mereu in minte. Dupa deturnarile vaselor daneze Danica White* si CEC Future** in 2007 si 2008, am devenit contient de aceasta realitate despre care nu credeam ca exista. O realitate in care companiile de shipping sunt fortate sa negocieze direct cu piratii. O realitate in care piratii castiga milioane de dolari si in care marinarii sunt tinuti ostateci luni de zile, fara a putea sa faca nimic pentru ei insisi.

No Comments

You must be logged in to post a comment.