November 17, 2017

Au aparut si in Romania, la semafoare, masini carora li se opreste motorul. Le sesizam atunci cand se face culoarea verde si deodata auzi cateva motoare care pornesc. Insa cum functioneaza un sistem care opreste motorul, dar permite altor accesorii, precum servodirectia, climatizarea, franele, sistemul audio, sa functioneze? Sistemul care opreste motorul la relanti are multe denumiri, in functie de marca auto care il foloseste. A fost inventat odata cu criza ecologica si noile norme de poluare care au stramtorat tot mai mult posibilitatile marilor producatori. Este vorba de un sistem anti-poluare ce are ca scop o emanare cat mai mica de noxe. Si realizeaza acest lucru, spre deosebire de multe alte sisteme “verzi”, prin economia de carburant.

Un sistem “STOP & GO” sau “STOP / START” este special creat pentru a nu forta niciun alt element al masinii. Mai exact, daca vrem sa ne facem propriul sistem de acest gen, oprind din cheie si repornind masina la semafor, putem avea probleme. Adica in momentul in care oprim motorul, pompa de servo nu mai merge, asadar nu vom avea nici frana si nici directie (daca avem nevoie cand stam pe loc). Vom avea contactul scos, vom chinuii pompa de benzina la fiecare punere in contact, adica vom creste semnificativ uzura masinii. Insa un sistem adevarat START / STOP remediaza toate aceste naajunsuri ale opririi clasice a motorului la semafor. Starterul masinii este unul special, la fel este si programata aprinderea motorului, care fac ca acesta sa porneasca in 0,3 secunde de la apasarea ambreiajului. Adica destul incat sa bagi a 1-a sa pleci la fel de repede ca si cum ai fi avut motorul pornit. La autoturismele cu transmisie automata, masina se opreste atunci cand cutia este in Neutru si porneste odata ce este bagata in Drive, cu piciorul pe frana. Sau, la unele mai noi, atunci cand masina este in viteza, dar sta pe loc si soferul tine apasata frana – in acest caz, motorul porneste odata cu apasarea acceleratiei.

In concluzie, sistemul STOP / START este un sistem bun, eficient, dar nu foarte. Scade consumul, insa nu atat de mult precum te-ai astepta. In zilele noastre, tot mai multi producatori ofera modele cu astfel de sisteme menite sa polueze tot mai putin. Opel, Volkswagen, BMW, Mercedes si nu numai sunt doar cateva marci auto care il utilizeaza. Dezavantaje nu are, in afara de costul initial care se adauga la masina de lista.

No Comments

You must be logged in to post a comment.