November 20, 2017

The Rum Diary

Johnny Depp

Runtime: 120 min
Genre:  Comedy | Drama | Romance
Theatrical Release Date: 28 October 2011 (USA)
Ratings: 6.8/10 from 4,109 users
Cred că este cea mai inspirată lansare de anul acesta.The Rum Diaryeste un film care parcă ne aminteşte de vara abia trecută şi care prevesteşte sosirea iernii grele. Pelicula are la bază romanul omonim al lui Hunter S. Thompson. Cartea, în sine, a avut o soartă potrivnică.  Scrisă în anii ’60, ea nu a găsit calea editurilor decât în anul 1998, poate doar atunci când lumea a fost pregătită să accepte realităţile descrise de autorul său. Să ţinem minte că, pe la sfârşitul anilor ’50, societatea americană era foarte conservatoare, lucru care avea să şi stârnească revoltele eliberatoare din anii ’60.  Tinerii aveau rock’n’roll ascultat pe furiş şi aflat la hotarul dintre legalitate şi ilegalitate, iar valorile familiale erau puse la loc de cinste în vieţile americanilor de rând. În aceste condiţii, un loc ca Puerto Rico, unde carnavalul scotea lumea pe străzi şi fetele frumoase se plimbau pe plajă goale fără teama de privitori era, cu adevărat, o destinaţie paradisiacă (şi aşa a rămas până în zilele noastre). În acest context, Paul Kemp (Johnny Depp), ziarist-romancier ratat, se mută de la New York în Puerto Rico pentru a lucra la ziarul “San Juan Star”.  Cum vă spuneam, sunt anii ’50-’60,   iar Kemp vine la San Juan cu două lucruri în minte:  să se distreze şi să cucerească fete nenumărate. Din prima zi, îl vedem cu ochii roşii de la mahmureală, după o petrecere monstru în camera sa de hotel.  Angajat la ziar, nu îşi prea ia slujba în serios.  Când un om de afaceri dubios, dar putred de bogat, Sanderson (Aaron Eckhart), îi propune un parteneriat, nu ezită prea mult până să accepte, ameţit de luxul în care acesta trăieşte. Precum Iuda, îşi vinde talentul de scriitor pentru a prezenta într-o lumină favorabilă proiectul distrugerii unui paradis natural de către un grup de investitori întreprinzători, în schimbul unui pumn de dolari, a unei eliberări din arest şi a cheilor unei maşini decapotabile. Însă “paradisul pierdut” începe, încet-încet, să îl schimbe, reuşind, într-un final, să-l ducă spre o maturizare târzie atât pe plan personal, cât şi profesional.  Pe măsură ce “visul” se prăbuşeşte, el începe să deschidă ochii şi să descopere cine este cu adevărat şi care este ţelul său real în viaţă. Lasă în urmă insula condamnată să devină o mare staţiune turistică fără strop de aromă locală… pentru a se întoarce la New York şi a deveni una dintre cele mai puternice “voci” jurnalistice ale secolului XX.  Aventurile sunt inspirate din viaţa reală a scriitorului Hunter S. Thompson, care călătorise el însuşi la San Juan în anul 1960 pentru a deveni jurnalist la o gazetă sportivă de pe insulă. Thompson încercase fără succes să se angajeze la ziarul “San Juan Star”, însă astfel îi cunoscuse pe mulţi dintre editorii ziarului, din această experienţă desprinzându-se mult din conţinutul romanului “The Rum Diary”. Filmul nu m-a impresionat prin senzaţionalul celor povestite. Dimpotrivă, totul este relativ banal, dar povestit cu atâta farmec, încât sfârşeşte prin a-l cuceri iremediabil pe privitor. Este un film de atmosferă, personajele fiind, mai degrabă, pretexte pentru a descrie o lume în întreaga ei splendoare şi declin. Prin ochii lui Paul Kemp, pătrundem în această lume: un paradis marin, destinaţia preferată a milioane de oameni, cu dansurile, cu plajele parcă desprinse din ilustrate, cu localnicii vorbitori de spaniolă, cu preoţi voodoo, cu lupte cu cocoşi, cu cluburi unde se cântă blues, dar şi unde o femeie frumoasă riscă să fie siluită de dansatori, cu mizerie pe care ochii nimănui nu o mai vede, fiind înecaţi de alcoolul tare care ia minţile şi face inima să tresalte, cu o culoare locală absolut fermecătoare, locul unde soarele parcă străluceşte mai tare şi nopţile sunt mai pline de viaţă decât zilele…  Acest film este precum calmul dinaintea furtunii. Pe străzile oraşului, colcăie criminalitatea şi izbucnesc revolte populare. Pe plaja unde urmează să se ridice noul complex hotelier, răsună exploziile de pe poligonul bazei militare americane şi, dincolo de linia de verdeaţă care încadrează nisipul auriu, se foiesc localnicii furioşi, oprimaţi, plini de ură împotriva cotropitorilor americani. Poate chintesenţa acestei lumi este redacţia ziarului “San Juan Star”. Acolo, simţim că bate inima acestui paradis, locul unde “visul” vândut de ilustratele şi de articolele din ziar a dat greş în cel mai tragic mod. Ziariştii ar vrea să scrie adevărul despre ceea ce văd, dar sunt ţinuţi în lesă şi obligaţi să vândă în continuare “visul”. Aşa că ei îşi îneacă minţile în băutură sau îşi abandonează complet misiunea de credinţă. Iar ziarul este în pragul falimentului… tocmai pentru că “visul” pictat în culori vii şi jucăuşe nu are cum să reziste dacă în spatele său nu se mai află adevărul. Lotterman (Richard Jenkins) este directorul publicaţiei şi sufletul acestui ziar: blazat, conştient de sfârşitul spre care se îndreaptă cu paşi repezi, lipsit de orice etică profesională. Sala (Michael Rispoli) este, probabil, cel mai sincer personaj din tot filmul, ziaristul ratat care îşi cunoaşte condiţia şi o acceptă, dar care este capabil de cele mai frumoase acte de generozitate pentru prietenii săi. Şi, preferatul meu, Moburg (Giovanni Ribisi)… pe care am preferat să-l las la finalul prezentării deoarece aduce o culoare şi o forţă comică la care nu m-aş fi aşteptat. Un beţivan notoriu, “corespondentul pe probleme religioase” se învârte prin cercul preoţilor voodoo, ascultă discursurile lui Hitler, e năpădit de boli venerice şi de deznădejdea existenţială… Nu-l vedem o clipă treaz, arată ca un vagabond cules din şanţ şi, cu toate acestea, este capabil de nişte raţionamente de o luciditate uimitoare. Dar, mai presus de orice, este omul de care Lotterman nu reuşeşte să scape şi care suge banii ziarului în numele unei glorii demult apuse… Îl admirăm tocmai pentru că este o căpuşă care pare să supravieţuiască indiferent de mizeria în care s-ar scufunda lumea. Pentru că San Juan, în acea perioadă, pare locul unde doar cei mai puternici sau cel mai bine adaptaţi au o şansă de supravieţuire. Lumea aceasta, care nu mai este “virgină” de mult, se scufundă precum Atlantida…  dar o face graţios, cu farmec, ducând “visul” mai departe.

No Comments

You must be logged in to post a comment.