May 26, 2018

Un bărbat cu botulism a fost tratat de constipaţie şi ocluzie intestinală. „A murit cu zile!” 

Acuzaţii grave de malpraxis la Spitalul Judeţean Suceava. Un bărbat cu botulism a fost diagnosticat corect abia la şase zile de la internare. Bărbatul a murit ulterior într-un spital din Iaşi. „A murit cu zile din cauza indolenţei şi ignoranţei medicilor”, sunt acuzaţiile aduse de familia victimei.

Vasile Bălan, un bărbat de 62 de ani din oraşul sucevean Liteni, a consumat în data de 7 mai o conservă de peşte preparată acasă şi ouă de gâscă. La scurt timp i s-a făcut rău, acuzând greţuri, vărsături şi diaree. În primele zile bărbatul a încercat să se trateze acasă, dar starea nu i s-a îmbunătăţit.

Duminică, 11 mai, bărbatul s-a prezentat la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean de Urgenţe „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Aici a fost preluat de medicul Arcadie Buză, care, după o scurtă consultaţie, l-a trimis la Chirurgie.

După câteva analize, medicul chirurg Adrian Nistor i-a pus diagnosticul constipaţie cronică. Medicul i-a administrat un laxativ şi l-a trimis acasă.

„I-a recomandat să ia un Dulcolax şi l-a trimis acasă. I s-a făcut mai rău şi a doua zi a ajuns din nou la spital. A fost internat la Chirurgie de medicul Mihai Cristof cu suspiciune de ocluzie intestinală. De luni până vineri i s-au făcut analize, chiar şi o colonoscopie pentru a infirma ipoteza unui cancer la colon. În toate aceste zile medicul Mihai Cristof a rămas blocat pe diagnosticul de ocluzie intestinală”, povesteşte  Iustin Gafiuc, ginerele victimei.

 Abia vineri, 16 mai, bărbatul a fost dus la tomograf unde au fost depistate probleme la plămâni. Abia atunci a fost solicitată opinia unui medic de la Secţia de boli infecţioase care a pus diagnosticul de botulism.

Vasile Bălan a fost transferat în aceeaşi zi la Spitalul „Sf. Parascheva” din Iaşi unde în urma analizelor a fost confirmată infecţia cu botulism. Pentru că se pierduse deja prea mult timp bărbatul nu a mai putut fi salvat. Decesul a fost pronuţat duminică, 25 mai.

 „A murit din cauza indolenţei medicilor!”

„În toată perioada în care a fost internat la Spitalul Judeţean Suceava, medicul a rămas blocat pe diagnosticul prezumtiv de ocluzie intestinală. A fost tratat cu superficialitate. Medicii de la Iaşi mi-au spus că trebuia să-i fie pusă o sondă gastro-nazală pentru eliminarea secreţiei. El practic în toate acele zile a aspirat secreţia infectată, fapt care a dus la agravarea bolii”, acuză ginerele bărbatului.

Familia victimei a depus o sesizare la Colegiul Medicilor şi ia în calcul şi varianta unei plângeri penale

Vasile Bălan, pensionar CFR, fost şef de gară, a fost înmormântat joi în oraşul Liteni.

„Toată lumea din localitate este şocată şi indignată de ce s-a putut întâmpla cu un om în doar câteva zile”, a povestit Iustin Gafiuc. Directorul medical al Spitalului Judeţean Suceava, Tiberius Brădăţan, a declarat că medicii au procedat corect şi a precizat că aşteaptă concluziile anchetei.

(Sursa: adevarul.ro)

Comments are closed.